SCULPTURI ÎN PIATRĂ
PIATRĂ DE PIATRĂ… DE PIATRĂ…
Suntem efectiv în epoca de piatră a amenajărilor interioare și exterioare. Toată lumea își dorește în casă sau afară o fântână, un lavoar, un șemineu, o bancă din piatră și mi se pare normal… Proiectele care folosesc piatră naturală sunt particulare și prezintă un caracter de neegalat. Piatra naturală este atrăgătoare din punct de vedere vizual, oferă posibilități infinite de design și se potrivește în mod natural în orice peisaj. În orice ambient, piatra naturală oferă oamenilor o conexiune emoțională liniștitoare. Unele finisaje nu fac decât să provoace imaginația designerilor, în timp ce alte finisaje oferă avantaje practice. Textura este ceea ce face piatra interesantă. Variațiile de culoare, modele și textura sunt interesante din punct de vedere vizual și imposibil de reprodus în alte materiale. N-ar strica să vă spun câteva cuvinte despre prelucrarea pietrei. Fețele de bolovan sunt primele care ies la tăiere, fie că folosim un utilaj de tăiere cu fir diamantat, o monolamă, multilame sau un gater. Din prima tăiere a bolovanului avem o felie de piatră de diferite dimensiuni, in funcție de proiect (glafuri, plăci pentru pardoseli), pe care eu o numesc piatră crudă. E prima față tăiată, dar și partea naturală a pietrei o folosesc pentru diverse lucrări. Finisajele abia urmează. Ne ocupăm de ele altădată. Piatra naturală poate părea a fi mai scumpă datorită costului suplimentar al extragerii, transportului și prelucrării și priceperii necesare instalării acesteia. Dar când te gândești la viața proiectului finalizat, cred că merită. Durabilitatea pietrei poate fi definită ca măsură a capacității pietrei de a-și menține caracteristicile esențiale de rezistență, rezistență la degradare și aspect în timp. Când vine vorba de durabilitate, luați în considerare proprietățile unei pietre: absorbția apei, porozitatea, fisurile, venele, rezistența la uzură, densitatea . În comparație cu materialele artificiale, pentru a menține piatra naturală este nevoie de puțină curățare sau substanțe chimice. Vestea bună este că, deoarece piatra a fost folosită ca material de construcție de atât de mult timp, există practici și produse dovedite pentru întreținerea, restaurarea și întinerirea oricărei suprafețe de piatră, indiferent dacă acele suprafețe sunt blaturi de interior, pereți de duș, podele, glafuri, lavoare etc., sau terase exterioare, pavele, coloane, borduri, fântâni. Odată cu frumusețea și măreția pietrei naturale vine și complexitatea. Apar întrebări precum: Ce tip de piatră? Ce dimensiuni? Ce finisaje să folosești? Se potrivesc culorile cu restul ansamblului? Doar imaginația va pune limite pentru că piatra e surprinzatoare, nu vă v-a dezamăgi niciodată. Pe scurt, despre piatra in construcții. Pentru mai mult, sunteți liberi să vă documentați. Piatra este unul dintre materialele preferate pentru lucrările de fundație. Din păcate, la noi, piatra nu este folosită pentru a face un perete exterior, un perete de sprijin, un perete de limită, un perete despărțitor etc. Coloanele construcțiilor sunt din piatră. Pentru a realiza un astfel de tip de structură verticală, o piatră este așezată peste cealaltă, simplist prezentând lucrurile. Pe vremuri, unele tipuri de pietre de dimensiuni mari erau folosite pentru structurile de rezistență ale clădirilor (cetațile dacice, viaductele romane, arenele de luptă, amfiteatrele si cu alți mii de ani in urmă, la construirea nuraghelor). Este folosită ca balast la drumuri sau căi ferate. Piatra este un material comun pentru podele . Mai multe tipuri de pietre naturale, cum ar fi granitul, marmura, calcarul, ardezia etc. sunt folosite ca pardoseală. Deoarece sunt durabile, dure și cu aspect bun, sunt preferabile atât pentru podele de exterior, cât și pentru interior. Agregatul grosier care este folosit pentru fabricarea betonului este tot un tip de piatră. Într-un alt fel, putem spune că piatra este materialul de bază al betonului de ciment . Materialele de finisaj – gleturi, ipsos, etc. sunt tot din piatră făcute, mai exact din calcar. Si să nu uităm de filler, calciu furajer, care se folosește pentru uzul zootehnic si agricol.În zonele nordice, piatra se folosește și la acoperișurile caselor. Vă spun câteva vorbe despre piatra în amenajări interioare sau exterioare. În amenajări, din piatră pot fi lavoare, de bucătărie sau baie. O chiuvetă din piatră în forma sa naturală este atât ornamentală, cât și funcțională. Nu vei găsi niciodată două chiuvete identice din piatră. Nu lucrate de mine.Eu cred că sunt unice și elegante. Frumusețea brută a pietrei naturale face un început perfect de conversație.E exact ce ni se întamplă nouă. Chiuvetele din piatră naturală sunt puternice și durabile. Dacă nu folosiți o forță excesivă, chiuvetele din granit și marmură sunt aproape indestructibile. Cu o întreținere adecvată , chiuveta ta din piatră poate dura toată viața! Cismele, fântâni cu circuit închis… piatra în grădină sau curte, adică exact în mediul ei, iți poate aduce un echilibru vizual liniștitor, mai ales dacă locul este înconjurat de flori, arbuști.. . Un bolovan mare ar putea oferi un contrast uimitor, solid, texturat și un potențial loc de odihnă, iar apa nu face altceva decat să adauge o notă de calm peisajului. Semineul …Pozitionat în colțul sau în centrul unei încăperi, un șemineu va capta tot timpul atenția. Frumoase și reconfortante, șemineele din piatră sunt practice și fermecătoare. BBq..grătarele au ajuns la noi un cult. Perfect. Ce vă propun eu este să faceți din zona de grătar un refugiu, un loc cald și primitor, pentru care să vă invidieze toți. Jardiniere, bănci, mese de grădina, poteci din lespezi de piatră..Si cam orice va puteti imagina. Natura să vă fie inspirație, primul și ultimul loc in care să vă regăsiți.
PIATRA CA STARE DE SPIRIT
Am să vă port într-o călătorie… a pietrei. A pietrei ca stare de spirit. Născut la București, viața m-a purtat prin locuri, împrejurări și mi-a înlesnit întâlniri cu oameni care m-au ajutat să fiu eu cel de azi. Sufletul meu e de pretutindeni, la fel ca piatra și la fel ca piatra sunt încăpățânat, îndrâjit, orgolios, pretențios, dificil, exuberant, dar și statornic și autentic. Deocamdată mă găsiți în Transilvania. Nu-mi place să vorbesc despre mine, așa că am să vă vorbesc despre piatră, pentru că mie piatra îmi vorbește. Să nu vă gândiți că am urmat vreo specializare și chiar mă bucur. Simt că m-ar fi alterat și mi-ar fi denaturat stilul. Așa e și mai simplu și mai corect, nemijlocita legătură între om și piatra lui. Nu mă dezic de stilul meu ,care, lucrare după lucrare, devine notabil. Chiar daca eu spun tot timpul piatră, voi gândiți-vă la marmură, granit, calcar, alabastru… Sunt Tutovan, Marius Tutovan și sunt dependent de piatră. Eu sunt eu prin lucrările mele și am ales piatra pentru că opune rezistență într-atât încât să mă ducă în lumea mea…a pietrei. Satisfacție îmi aduce doar lupta cu piatra, iar în momentul în care lucrarea e încheiată, mă detașez de ea..e liberă să plece în lume. Știu că sună pretențios, dar cred că eu redau pietrei independența și asta mă silește să nu renunț. Nimic nu mă inspiră mai mult decât o stancă și întotdeauna o bucată vine cu mine. Al vostru, Marius Tutovan, cioplitor în piatră.